“Perfect World”
Marinela Botez & Claudiu Ciobanu
Expoziţie de pictură /
Galeria de artă Cupola, (Piaţa Unirii), Iaşi.
Opening: joi 2 septembrie, 2010, ora 18.00
Sub titlul de “Perfect World” expoziţia de faţă propune un concept puternic şi fragil în acelaşi timp. Nu încercăm să analizăm sau să definim lumea ci mai degrabă să redăm o anumită atitudine sau stare pe care o considerăm noi ca fiind ideală.
Ceea ce numim noi atitudine ideală, exprimă în mod paradoxal o stare de normalitate, de armonie şi de relaxare.
Încă din copilarie ne este inoculată deseori o goană după perfecţiune, de care, de cele mai multe ori, în timp ne detaşăm şi nu o mai considerăm necesară. Dorinţa de a face ceva perfect este de fapt imboldul catre inovaţie şi evoluţie, parcursul fiind în acest caz mai important decît finalitatea.
Aspiraţiile pe care le avem cînd suntem mici ne ajută să descoperim lumea, cu aspectele ei pozitive şi negative deopotrivă. Acea lume pe care o observăm, deşi facem parte din ea, este lumea la care vrem să ajungem considerand-o calea spre independenţă.
Pe de altă parte, rezumînd ideea de “lume perfectă” la o singură zi, ne detaşăm de tot ce este considerat cotidian şi observăm că tot ce ne rămîne este independenţa pe care ne-o doream şi cînd eram copii, privită acum prin altă prismă de valori, dîndu-i acesteia noi semnificaţii cum ar fi relaxare, armonie, linişte, căutînd de data aceasta locul şi timpul perfect.
Marinela Botez & Claudiu Ciobanu
http://botezmarinela.blogspot.com/
http://claudiuciobanu.blogspot.com/
Contact:
Claudiu Ciobanu
visual artist & project coordinator
e-mail: claudiuciobanu@vernisaje.com
tel: 0743292457
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
“Tomorrow is another day” Expoziţie de pictură şi instalaţie/ Galeria de arta Cupola (Piata Unirii) Iasi. ...
-
Expozitia a avut loc in patru spatii expozitionale. -Galeria de arta Dana Str. Prof. Cujba nr 17 - Galeria Cupola Piata Unirii -Galeria...
-
Uniunea Artiştilor Plastici din România are deosebita plăcere de a vă invita la galeria “Simeza” la vernisajul expoziţiei de pictură “DE...
-
.... ... Vernisaje.com este o platformă independentă înfiinţată în anul 2008 de către un grup de tineri artişti, ce urmareşte în princip...
-
GALA UAD FASHION DESIGN 2011 25 IUNIE, ORA 20, GRAND HOTEL ITALIA, CLUJ-NAPOCA Departamentul Modă – Design vestimentar al Universităţii de...

2 comentarii:
imi place! ne vedem acolo.
ce fain ar fi ca lumea ideala sa se afle sub o stare de normalitate...spuneai ceva de "goana dupa perfectiune"..nu cred ca ne este inoculata, ci mai degraba suntem "dresati" sa credem in ea, suntem obligati sa percepem acea stare ca fiind "ideala". si nu cumva idealul de care vorbiti ar fi o anume perfectiune pe care v-ati impus-o candva, sau de care pareti a va aminti?e interesant ce spuneti voi despre lumea perfecta, sau ideala, dar nu m-as hazarda sa atribui copilariei acel statut de perfectiune, pentru ca, after all, copilaria exista pur si simplu, nu se incadreaza in vreun sistem de valori. maturul, mai tarziu, va crea valori, pe care le va substitui, poate, si copilariei...asa ca, spun eu, o stare ideala nu se rezuma la perioada copilariei. in fond, o stare ideala e o utopie...dar merita sa visam la ea! :))
Trimiteţi un comentariu